Autor doctor Paul Offit, traducere: d-na doctor Maria Livia Ognean (1)

Răspuns la îngrijorările părinților: vaccinurile produc afecțiuni alergice sau boli autoimune?

Rezumat

Raportări ale unor cazuri întâmplătoare și studii observaționale necontrolate din literatura medicală pretind că vaccinurile determină afecțiuni precum astmul, scleroza multiplă, artrita cronică și diabetul.

Au fost propuse câteva mecanisme biologice pentru a explica modul în care vaccinurile ar produce afecțiuni alergice sau autoimune. De exemplu, bolile alergice ar putea fi determinate de prevenirea infecțiilor din mica copilărie („ipoteza igienei”) care ar determina o prelungire a răspunsurilor celulelor T-helper în producția de imunoglobulină E.

Cu toate acestea, vaccinurile nu previn majoritatea infecțiilor comune din copilărie şi studii epidemiologice ample, bine controlate nu susțin această ipoteză. Bolile autoimune ar apărea după imunizare pentru că proteinele și microbii patogeni sunt similari proteinelor umane („mimetism molecular”) și ar putea induce răspunsuri imune care lezează celulele umane.

Cu toate aceste, virusurile sălbatice și bacteriile sunt mult mai bine adaptate creșterii în organismul uman decât vaccinurile și mult mai probabil pot stimula limfocite dăunătoare reactive împotriva organismului. Studiile epidemiologice bine controlate infirma ipoteza că vaccinurile ar produce afecțiuni autoimune, fapt conform cu diferențele esențiale dintre vaccinare și imunizarea prin boala.

Erorile din mecanismele biologice propuse ca explicații pentru cum ar determina vaccinurile boli cronice sunt confirmate de rezultatele studiilor epidemiologice mari, bine controlate care au eșuat să demonstreze o relație cauzală între vaccinuri și aceste afecțiuni.

Introducere
O serie de studii de caz și studii observaționale necontrolate din literatura medicală[1-18] și povești din media și de pe internet pretind că vaccinurile determină boli cronice precum scleroza multiplă, diabetul, artrita cronică, febra de fân și astmul.

Din cauza unor astfel de raportări, unii părinți aleg să întârzie sau să refuze vaccinarea copiilor. Ca răspuns la îngrijorările părinților și ale profesioniștilor din sănătate, Institute of Medicine a evaluat recent studiile care examinează relația dintre multiple imunizări și disfuncțiile imunitare[19].

Ne vom concentra pe patogeneza alergiilor, a sclerozei multiple, diabetului de tip 1 şi artritei cronice și pe plauzibilitatea mecanismelor biologice propuse ca explicație pentru modul în care vaccinurile ar putea determina aceste afecțiuni. În plus, vom evalua studiile epidemiologice bine controlate care examinează relația dintre vaccinuri și afecțiunile cronice.

Patogeneza bolilor alergice
Patogeneza afecțiunilor alergice este centrată pe producția de imunoglobulină E alergen specifică.

Persoanele care au alergii au un răspuns imun exagerat caracterizat prin producție crescută de imunoglobulină E alergen-specifică, legarea acestor imunoglobuline de mastocite și eliberarea de mediatori specifici ai inflamației de către mastocite precum, de exemplu, histamina[20].

Mediatorii inflamatori induc o serie de evenimente care determină contracția mușchilor netezi, creșterea permeabilității vasculare, hipersecreție de mucus și, secundar, wheezing, urticarie, strănut, rinoree sau conjunctivită[20].

Câțiva factori controlează producția și eliberarea de imunoglobulină E de către celulele B[20]. Alergenii inhalatori vin mai întâi în contact cu celulele prezentatoare de antigen care procesează alergenii și îi prezintă celulelor T helper.

Celulele T helper controlează secreția de imunoglobulină E de către celulele B prin eliberarea de citokine specifice. Au fost descrise două tipuri de celule T helper: celulele T helper tip 2 (Th2), facilitează producția de imunoglobulină E alergen-specifică, iar celule T helper tip 1 (Th1) scad producția de imunoglobulină E.

Răspunsurile celulelor helper de tip 1 și 2 sunt induse de patogeni diferiți.

În timp ce răspunsurile celulelor helper de tip 2 sunt induse de infecții cu viermi și helminți, răspunsurile celulelor helper de tip 1 sunt induse de infecții cu virusuri și bacterii.

Mecanismele propuse să explice cum vaccinurile ar produce afecțiuni alergice se concentrează pe factori care prelungesc sau intensifică răspunsurile celulelor helper de tip 2 (promovând imunoglobulina E) și scad răspunsurile celulelor helper de tip 1 (supresive aspra producției de imunoglobulină E).

Mecanisme propuse pentru a explica modul în care vaccinurile pot determina alergii
Înțelegerea modului în care vaccinurile ar putea produce afecțiuni alergice depinde de înțelegerea modului în care se dezvoltă răspunsurile celulelor helper 1 și 2. Fătul nu este expus, în mod tipic, virusurilor și bacteriilor – infecții care promovează răspunsurile celulelor de tip 1. Cu toate acestea fătul este expus multor alergeni comuni din mediu.

Alergenii sunt transferați transplacentar în sângele matern[21]. Expunerea transplacentară a sistemului imunitar la alergeni din mediu determină un dezechilibru spre răspunsuri celulare de tip 2 la naștere[21].

În timpul primilor ani de viață copiii întâlnesc o varietate de infecții virale și bacteriene care induc răspunsuri celulare de tip 1 și, în consecință, promovează un echilibru normal între răspunsurile celulare de tip 1 și 2.

Una din teoriile utilizate pentru a explica incidența crescută a afecțiunilor alergice la copii este „teoria igienei” care spune că o igienă mai bună se asociază cu un risc crescut de a dezvolta alergii[22-28].

Rezultatele câtorva studii epidemiologice susțin teoria igienei[22-28]. De exemplu, copiii au risc mai mic de a dezvolta alergii dacă fac parte din familii mari, merg la creșă și au un număr mare de infecții în mica copilărie sau vin în contact cu animale.

Pe de altă parte, copiii au risc mai mare de a face alergii dacă locuiesc în zone cu igienă mai bună, nu prezintă infecții cu viermi sau helminți sau au un „stil de viață vestic”. Ipoteza igienei spune că întârzierea contactării infecțiilor în mica copilărie previne dezvoltarea răspunsurilor celulare de tip 1 și permite persistența răspunsurilor celulare de tip 2 care promovează secreția de imunoglobuline E și, deci, crește riscul de afecțiuni alergice.

Pentru că vaccinurile previn unele infecții din copilărie, unii autori emit ipoteza că aceasta ar prelungi răspunsurile celulare de tip 2 și ar crește astfel riscul de alergii.

Cu toate acestea, ipoteza că vaccinurile ar determina alergii prin prevenirea infecțiilor copilăriei şi că alergiile sunt determinate de dezechilibrul răspunsurilor celulare 1-2 este contrazisă din mai multe motive. Mai întâi, vaccinurile nu previn cele mai frecvente infecții ale copilăriei. De exemplu, un studiu a 25.000 de îmbolnăviri din Cleveland din 1960 a arătat că copiii fac 6-8 infecții în primii 6 ani de viață și majoritatea acestor infecții sunt infecții virale ale tractului respirator superior sau ale intestinului[29].

Virusurile care determină cel mai adesea infecții în copilărie sunt rinovirusurile, virusurile gripale și paragripale și rotavirusul – afecțiuni pentru care copiii nu sunt imunizați în mod curent. Într-adevăr, afecțiunile din mica copilărie care se asociază cu risc scăzut de alergii (și formează baza „teoriei igienei”) sunt infecțiile virale ale tractului respirator superior și inferior[22-28].

În al doilea rând, afecțiunile prevenite prin vaccinare, precum tusea convulsivă, pojarul, oreionul, rubeola și vărsatul de vânt, sunt foarte contagioase şi se transmite ușor indiferent de gradul de igienă de acasă sau din țară.

În al treilea rând, copiii frecvent infectați cu viermi și helminți (infecții care produc răspunsuri celulare viguroase de tip 1) au incidență mai mică a alergiilor comparativ cu ceilalți copii[30].

Similar, afecțiuni cu răspunsuri celulare puternice de tip 2, precum fibroza pulmonară idiopatică, sarcina sau melanoamele avansate nu se asociază cu o creștere a incidenței alergiilor[31].

În al patrulea rând, afecțiunile asociate cu răspunsuri celulare puternice de tip 1 precum scleroza multiplă sau diabetul apar în aceleași regiuni în care există o frecvență crescută a alergiilor.

De aceea, e puțin probabil ca vaccinurile să prevină majoritatea afecțiunilor copilăriei sau să altereze echilibrul normal al răspunsurilor celulare tip 1 și 2.Studiile clinice care evaluează relația dintre vaccinuri și alergii. Câteva studii epidemiologice ample au evaluat relația dintre vaccinuri și alergii[32-39].

Un studiu bine controlat a fost efectuat folosind datele computerizate ale copiilor născuți între 1991 şi 1997, înscriși în 4 instituții de menținere a sănătății[32]. Această cohortă a fost folosită pentru a identifica 18407 copii cu astm. Riscul relativ pentru astm la copiii vaccinați a fost determinat prin comparație cu copiii care nu au fost vaccinați. Riscul relativ pentru astm a fost 0,92 pentru combinația de vaccin tuse convulsivă integral –difterie, 1,09 pentru vaccinul polio oral și 0,97 pentru combinația de vaccin pojar-oreion-rubeolă.

La copiii care au avut cel puțin 2 înregistrări medicale în primul lor an de viață riscul relativ pentru astm a fost 1,07 după vaccinul împotriva Haemophilus influenzae tip B și 1,09 pentru vaccinul împotriva hepatitei B.

Un alt studiu prospectiv mare și bine controlat a evaluat riscul de alergie după administrarea vaccinului împotriva tusei convulsive la 669 copii[33]. Copiii au fost randomizați să primească vaccinul cu două componente –difterie-pertussis acelular sau vaccin cu 5 componente – difterie-pertussis acelular, difterie-pertussis integral sau difterie-tetanos pentru grupul control începând de la vârsta de 2 luni.

Copiii au fost urmăriți timp de 2,5 ani și riscul de alergie a fost evaluat prin chestionarea părinților și examinarea foilor de observație. Afecțiunile alergice studiate au fost astmul, dermatita atopică, rinoconjunctivita alergică, urticaria și alergiile alimentare. Nu au fost observate diferențe privind incidența afecțiunilor alergice între copiii care au primit sau nu vaccinul împotriva tusei convulsive.

Interesant, copiii care au făcut tuse convulsiva prin infecție naturală au avut risc mai mare să dezvolte afecțiuni alergice față de cei care nu au avut această infecție.

Similar, nici alte studii observaționale controlate nu au găsit dovezi că vaccinurile cresc riscul pentru afecțiuni alergice[34-39].

Per global, toate aceste studii au eșuat în găsirea de dovezi care să susțină ipoteza că vaccinurile pot determina afecțiuni alergice.

Autori:Paul A. Offit, Division of Infectious Diseases, Children’s Hospital of Philadelphia,


University of Pennsylvania School of Medicine, Wistar Institute of Anatomy and Biology, Philadelphia, Pennsylvania, Charles J. Hackett, Division of Allergy, Immunology, and Transplantation, National Institutes of Allergy and Infectious Diseases, National Institutes of Health, Bethesda, Maryland; PEDIATRICS (American Academy of Pediatrics) Vol. 111 No. 3 March 2003Bibliografie:
1. Kemp T, Pearce N, Fitzharris P, et al. Is infant immunization a risk factor for childhood asthma or allergy? Epidemiology. 1997;8:678–680
2. Odent MR, Culpin EE, Kimmel T. Pertussis vaccination and asthma: is there a link? JAMA. 1994;272:592–593
3. Hurwitz EL, Morgenstern H. Effects of diphtheria-tetanus-pertussis or tetanus vaccination on allergies and allergy-related respiratory symptoms among children and adolescents in the United States. J Manipulative Physiol Ther. 2000;23:81–90
4. Downes KA, Domen RE, McCarron KF, et al. Acute autoimmune hemolytic anemia following DTP vaccination: fatal case and review of the literature. Clin Pediatr. 2001;40:355–358
5. Ronchi F, Cecchi P, Falcioni F, et al. Thrombocytopenic purpura as adverse reaction to recombinant hepatitis B vaccine. Arch Dis Child. 1998;78:273–274
6. Neau D, Bonnet R, Michaud M, et al. Immune thrombocytopenic purpura after recombinant hepatitis B vaccine: retrospective study of seven cases. Scand J Infect Dis. 1998;30:115–118
7. Perez C, Loza E, Tinture T. Giant cell arteritis after influenza vaccination. Arch Intern Med. 2000;160:2677
8. Pope JE, Stevens A, Howson W, Bell DA. The development of rheumatoid arthritis after recombinant hepatitis B vaccination. J Rheumatol. 1998;25:1687–1693
9. Maillefert JF, Sibilia J, Toussirot E, et al. Rheumatic disorders developed after hepatitis B vaccination. Rheumatology. 1999;38:978–983
10. Robles DT, Eisenbarth GS. Type 1A diabetes induced by infection and immunization. J Autoimmunity. 2001;16:355–362
11. Classen JB, Classen DC. Vaccines modulate IDDM. Diabetologia. 1996; 39:500–502
12. Classen JB. Childhood immunisation and diabetes mellitus. N Z Med J. 1996;109:195
13. Arya SC. Acute disseminated encephalomyelitis associated with poliomyelitis vaccine. Pediatr Neurol. 2001;24:325
14. Konstantinou D, Paschalis C, Maraziotis T, et al. Two episodes of leukeencephalitis associated with recombinant hepatitis B vaccination in a single patient. Clin Infect Dis. 2001;33:1772–1773
15. Cohen AD, Shoenfeld Y. Vaccine-induced autoimmunity. J Autoimmunity. 1996;9:699–703
16. Shoenfeld Y, Aron-Maor A. Vaccination and autoimmunity— “vaccinosis”: a dangerous liaison? J Autoimmunity. 2000;14:1–10
17. Rose NR. Immunologic hazards associated with vaccination of humans. J Autoimmunity. 2000;14:11–13
18. Nossal GJV. Vaccination and autoimmunity. J Autoimmunity. 2000;14: 13–15
19. Institute of Medicine. Immunization Safety Review: Multiple Immunizations and Immune Dysfunction. Washington, DC: Institute of Medicine; 2002
20. Kay AB. Allergy and allergic diseases. N Engl J Med. 2001;344:30–37
21. Prescott SL, Macaubas C, Holt BJ, et al. Transplacental priming of the human immune system to environmental allergens: universal skewing of initial T cell responses toward the Th2 cytokine profile. J Immunol. 1998;160:4730–4737
22. Ball TM, Castro-Rodriguez JA, Griffith KA, et al. Siblings, day-care attendance, and the risk of asthma and wheezing during childhood. N Engl J Med. 2000;343:538–543
23. Christiansen SC. Day care, siblings, and asthma—please, sneeze on my child. N Engl J Med. 2000;343:574–575
24. Wills-Karp M, Santeliz J, Karp CL. The germless theory of allergic disease: revisiting the hygiene hypothesis. Nat Rev Immunol. 2001;1: 69–75
25. Cookson W, Moffatt M. Asthma: an epidemic in the absence of infection? Science. 1997;275:41–42
26. Yazdanbakhsh M, Kremsner PG, van Ree R. Allergy, parasites, and the hygiene hypothesis. Science. 2002;296:490–494
27. Ponsonby A-L, Douper D, Dwyer T, et al. Relationship between early life respiratory illness, family size over time, and the development of asthma and hay fever: a seven-year follow-up study. Thorax. 1999;54:
664–669
28. Illi S, von Mutius E, Lau S, et al. Early childhood infectious diseases and the development of asthma up to school age: a birth cohort study. Br Med J. 2001;322:390–395
29. Dingle J, Badger GF, Jordan WS Jr. Illness in the Home: A Study of 25,000 Illnesses in a Group of Cleveland Families. Cleveland, OH: The Press of Western Reserve University; 1964
30. van den Biggelaar AH, van Ree R, Rodrigues LV, et al. Decreased atopy in children infected with Schistosoma haematobium: a role for parasiteinduced interleukin-10. Lancet 2000;356:1723–1727
31. DuBois RM. Interferon gamma-1b for the treatment of idiopathic pulmonary fibrosis. N Engl J Med. 1999;341:1302–1304

32. DeStefano F, Gu D, Kramarz P, et al. Childhood vaccinations and the risk of asthma. Pediatr Infect Dis J. 2002;21:498–50433. Nilsson L, Kjellman N, Bjorksten B. A randomized controlled trial of the effect of pertussis vaccines on atopic disease. Arch Pediatr Adolesc Med. 1998;152:734–738

34. Kramarz P, DeStefano F, Gargiullo PM, et al. Does influenza vaccination exacerbate asthma? Arch Fam Med. 2000;9:617–623

35. Wickens K, Crane J, Kemp T, et al. A case-control study of risk factors for asthma in New Zealand children. Aust N Z Public Health. 2001;25: 44–49

36. Nicholson KG, Nguyen-Van-Tam JS, Ahmed AH, et al. Randomised placebo-controlled crossover trial on effect of inactivated influenza vaccine on pulmonary function in asthma. Lancet. 1998;351:326–331

37. Reid DW, Bromly CL, Stenton SC, et al. A double-blind placebocontrolled study of the effect of influenza vaccination on airway responsiveness in asthma. Respir Med. 1998;92:1010–1011

38. Gruber C, Kulig M, Bergmann R, Guggenmoos-Holzmann I, Wahn U, MAS-90 Study Group. Delayed hypersensitivity to tuberculin, total immunoglobulin E, specific sensitization, and atopic manifestations in longitudinally followed early Bacille Calmette-Guerin-vaccinated and nonvaccinated children. Pediatrics. 2001;107(3). Available at:http://www.pediatrics.org/cgi/content/full/107/3/e36

39. Anderson HR, Poloniecki JD, Strachan DP, et al. Immunization and symptoms of atopic disease in children: results from the international study of asthma and allergies in children. Am J Public Health. 2001;91: 1126–1129

Sursa :http://pediatrics.aappublications.org/content/111/3/653

https://www.facebook.com/BabyCareSibiu/posts/415323591966131:0